Strângerea de semnături pentru inițiativa #FărăPenali în funcții publice continuă în toate colțurile lumii, inclusiv la cel mai popular festival al României-Untold-care se desfășoară în aceste zile la Cluj, scrie ziare.com.
Duminică, un polițist a semnat pentru a susține inițiativa și a primit o îmbrățișare de la o tânără voluntară.
„S-a întâmplat la festivalul Untold din Cluj. Un polițist care a semnat pentru inițiativa #FaraPenali a primit o îmbrățișare sinceră din partea unei voluntare.
Sunt mulți polițiști în sistem mâhniți că lucrurile nu merg bine, că sunt supuși la presiuni politice. De aceea nu trebuie să mai avem penali în funcții în publice! Poliția locală nu trebuie să răspundă la ordinele primarului, indiferent ce partid reprezintă. Poliția locală trebuie să apere cetățenii și să vegheze la respectarea legii.
Voluntarii Fără Penali au tot dreptul să strângă semnături pe stradă, în locurile publice. Până la finalul lunii august, ne veți găsi în toate județele din țară. Fiecare semnătura ne aduce mai aproape de obiectiv-Fără penali în funcții publice! Încă 90.000 de semnături, hai că se poate!”, se arată pe pagina de Facebook Fără Penali în Funcții Publice.
Amintim că, în ultimele zile, Poliția Română s-a aflat în centrul unui scandal după ce agenții de la Rutieră din București i-au reținut permisul și plăcuțele personalizate în Suedia șoferului mașinii cu număr antiPSD. În cele din urmă, polițiștii au cerut clasarea cazului, dar asta după ce și-au stricat imaginea în fața cetățenilor, iar internauții i-au taxat sever.
Poliția a cerșit review-uri de 5 stele, iar purtătorul de cuvânt ne-a trimis să cerem ajutor la popi și rude. Ulterior, Poliția Română a șters secțiunea de review-uri, după zeci de mii de recenzii negative.
Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!