Statul este cel care trebuie să preia inițiativa privind digitalizarea unei țări, iar apoi trebuie să coopereze cu sectorul privat pentru implementare; nu este ieftin, dar economiile aduse per total pentru economie sunt mai substanțiale decât cheltuielile statului pentru a întreține sistemul digital, spune, într-un interviu pentru Economedia, Kersti Kaljulaid, fostă președintă a Estoniei. Privatizarea este cea mai bună soluție pentru a preveni ingerințele politice în managementul unei companii de stat și ea oferă acces la noi piețe, spune Kaljulaid. Ea este de părere că statul poate alege să nu privatizeze anumite companii, precum unele care oferă servicii publice ca cele de încălzire, însă susține că cu cât avem mai puține companii de stat, cu atât mai bine. În plus, fosta președintă a Estoniei nu susține niciun fel de sprijin al statului pentru anumite sectoare, deoarece acestea duc la denaturare și fac economia mai puțin variată, scrie Economedia.ro.

Estonia este recunoscută ca un „fenomen” în materie de digitalizare, lider global când vine vorba de utilizarea tehnologiei în sectorul public.

Kersti Kaljulaid a fost președinte al Estoniei între 2016 și 2020. La momentul alegerii, în 2016, Kaljulaid era prima femeie președinte din istoria Estoniei și era, de asemenea, cel mai tânăr președinte ales vreodată în țara baltică, în vârstă de numai 46 de ani. Ea este biolog, cu un masterat în economie cu teza de absolvire cu titlul „îmbunătățirea sistemului de management al companiilor de stat”. Ea a lucrat în companii telecom, în bănci, și drept consilier economic al prim-ministrului estonian Mart Laar. Ulterior, ea a fost director al Iru Power Plant, o subsidiară a companiei energetice de stat Eesti Energia, fiind prima femeie care a condus o centrală electrică în Estonia.

Kersti Kaljulaid a participat, sâmbătă, la Forumul Parlamentar Privat, un eveniment organizat la București în cadrul Conferinței Plenipotențiare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (PP-22).

Cele mai importante declarații:

  • Deși Estonia are 100% din serviciile guvernamentale online, sectorul privat este mai puțin digitalizat.
  • Întreaga societate se transformă doar atunci când sectorul public își oferă serviciile online.
  • Mai întâi, ar trebui să creăm un spațiu juridic permisiv pentru o identitate digitală securizată și sigură oferită de stat. Și apoi să cooperăm cu sectorul privat pentru a executa din punct de vedere tehnic aceeași identitate digitală. Apoi, acest sistem să se deschidă și pentru furnizarea de servicii pentru toate entitățile din sectorul public și privat, pentru că numai atunci devine un standard național și transformă societatea.
  • Nu este ieftin, încă mai cheltuim aproximativ un procent din PIB anual pentru întreținere și dezvoltare. Dar noi credem că economisim două procente.
  • Așadar, totul pornește de la conducerea politică, care ar trebui să aprobe spațiul legal permisiv necesar pentru dezvoltarea serviciilor digitale. Și apoi toată lumea trebuie să urmeze.
  • În Estonia, 60% dintre cei care lucrau la taxe și-au pierdut locurile de muncă atunci când taxele au trecut online. Dar aceștia sunt persoane cu înaltă calificare, iar companiile i-au angajat foarte repede.
  • Privatizarea (n.r. este cea mai bună soluție pentru a preveni ingerințele politice în managementul unei companii de stat).
  • Pe unele companii alegi să nu le privatizezi, dar trebuie să le conduci în condiții cât mai apropiate de o afacere normală.
  • Cred cu siguranță că trebuie să existe un organism independent de concurență. Și dacă există prețuri reglementate în sistem, cel care ia decizii în funcție de baza de cost și de marja acceptabilă este acest organism. Nu guvernul, nu o companie de stat.
  • Separarea, transparența și reglementarea independentă sunt cele care dau rezultate.
  • Dar cu cât avem mai puține companii de stat, cu atât mai bine. Oriunde se poate, privatizează, deoarece privatizarea oferă acces la noi piețe.
  • Noi suntem ferm convinși că, în cele din urmă, guvernul nu ar trebui să înlocuiască piața liberă și sectorul privat. Pentru că, dacă începi cu o denaturare, aceasta te duce la următoarea denaturare și te întorci la economia planificată.
  • Cred că la următoarele alegeri va trebui să decidem: fie devenim mai progresivi în sistemul nostru de impozitare ca să păstrăm sistemele de sprijin universale, fie devenim mai atenți la condițiile de venit și păstrăm o bază de impozitare largă.
  • Sunt împotriva încurajării publice a oricăror sectoare. Știți de ce? Pentru că îți faci economia mai puțin variată. Economia, pentru a fi rezilientă, trebuie să fie ca un ecosistem, foarte variată. Așadar, sugestia mea este un teren de joc egal pentru toată lumea. Guvernul nu ar trebui să creeze avantaje artificiale pentru nicio tehnologie sau niciun sector.