Bogdan Licu, omul PSD-ului, a fost validat marți de cele două Camere ale Parlamentului pentru funcția de judecător CCR. 

PSD și PNL au validat prin vot mandatul de judecător la Curtea Constituțională a lui Bogdan Licu. Acesta își va prelua mandatul după dată de 10 iunie.

Suținerea unui individ acuzat de plagiat și care a avut numai note de 5 și de 6 în liceu și facultate, nu pare să fie rezultatul unei negocieri dintre PSD și PNL, ci pare să fie mai degrabă pofta ce-a poftit-o președintele Iohannis. Poate că vă întrebați de ce ar susține președintele Iohannis un individ promovat intens de PSD, cu un trecut dubios și absolvent al facultății Spiru Haret cu rezultate mediocre. Ei bine, povestea începe în urmă cu câțiva ani.

În 2015, RISE Project scria un articol despre averea familiei Iohannis în care afirma că majoritatea proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își au originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.

Trei ani mai târziu, în primăvara anului 2018, este depus un denunț la DNA ce îi viza pe soții Iohannis și pe notarul Radu Gabriel Bucșa din Sibiu. Plângerea reclama modul în care cuplul prezidențial a intrat, din 1999, în posesia a două imobile din centrul Sibiului, situate în strada Nicolae Bălcescu nr. 29 și în strada Gheorghe Magheru nr. 35. Faptele sesizate au fost: abuz în serviciu, fals, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat.

Sesizarea a fost înregistrată la DNA, iar dosarul a fost declinat Parchetului General, pentru că președintele țării beneficiază de imunitate și nu poate fi investigat în timpul mandatului său.

În 2020 dosarul este clasat. Clasarea a picat exact în momentul în care Bogdan Licu așteapta numirea în funcția de prim-adjunct al Parchetului General chiar din partea lui Klaus Iohannis.

Suntem în 2022 și pare că președintele Iohannis îi întoarce favorul lui Bogdan Licu, oferindu-i un mandat de 9 ani de judecător la Curtea Constituțională, prin votul acordat de PNL în plenul celor două Camere. Prin urmare, o mână spală pe alta și amândouă obrazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.