„Nicăieri în Uniunea Europeană, niciodată, de 32 de ani, n-a existat o țară cu un președinte care să aibă un prim-ministru și un ministru al Învățământului plagiatori. Nu există așa ceva. Este rușinea Europei”, a declarat scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu, scrie G4Media.ro.

În legătură cu parcursului lui Sorin Cîmpeanu, Gabriel Liiceanu a precizat că a fost unul „zbuciumat”: „Dacă privim parcursul lui în acești ani, este unul extrem de zbuciumat: a fost contestat periodic, a rezistat eroic, a avut o capacitate de a rămâne în picioare redutabilă, părea ireductibil, pentru că indiferent ce acuze i se aduceau, indiferent cum arătau argumentele pentru felul în care nu se face nicio Românie educată, ci dimpotrivă parametrii României needucate creșteau de la o zi la alta, el era prezent la toate televiziunile, explica într-un limbaj cețos, în așa fel încât să nu înțeleagă nimeni ce lucruri formidabile face.”

„Traseul lui ne-a amintit, și după asta o să dau un exemplu, de un om care ajunge să calce pe un teren moale, o mlaștină”, a mai menționat Liiceanu.

Referitor la mențiunea lui Cîmpeanu că este mândru de modalitatea în care a pus bazele programului România educată, scriitorul a afirmat că „proiectul acesta este o rușine deopotrivă pentru el, dar mai ales pentru cel care l-a inițiat, intrând cu el în alegeri”.

„Al doilea moment comic este că un plagiator semnează demisia altui plagiator. Știți la ce revine aceasta? Ca și-a semnat și propria lui demisie, pentru că a semnat-o pentru că a plagiat”, a mai spus acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.