Senatorul USR de Arad, Adrian Wiener, de profesie medic, s-a întors la activitatea sa din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), unde a fost şi director până în 2016 când a fost ales parlamentar, pentru a ajuta în contextul pandemiei, scrie G4Media.ro.

Wiener este medic primar de medicină internă şi a decis ca, în această perioadă, să îşi ajute colegii din spitalul arădean, unde mai multe cadre medicale au demisionat, altele au intrat în concediu medical, iar 24 au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

„Mi s-a părut firesc să revin ca medic, mai ales acum când 24 de cadre medicale sunt infectate, pacienţii sunt din ce în ce mai mulţi, lucrurile merg foarte greu. Acum e momentul să dovedim cu toţii că merităm aprecierea societăţii şi suntem ceea ce suntem nu întâmplător”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Adrian Wiener.

El a precizat că a mers să lucreze în spital din proprie iniţiativă.

„Sunt la Secţia Medicină Internă II, unde vin şi pacienţi cu COVID-19. Spitalul TBC Arad s-a umplut şi următoarea destinaţie a acestor pacienţi este secţia noastră, unde avem deja pacienţi cu noul coronavirus”, a spus senatorul USR.

Wiener spune despre atmosfera din spital că este „una de încredere”, cel puţin la nivelul secţiei în care lucrează.

„Sperăm cu toţii să nu avem un tsunami de cazuri, să nu avem foarte, foarte mulţi pacienţi care să vină în scurt timp. Nu ştim în ce măsură transmiterea comunitară va amplifica numărul de cazuri şi trebuie să fim pregătiţi”, a spus parlamentarul.

Referitor la echipamentele de protecţie din spital, el afirmă că „deocamdată există, în mare parte din donaţii”.

Senatorul consideră că această criză „e un moment oportun” pentru cadrele medicale să dovedească că sunt alături de oameni.

„Corpul medical a fost blamat ani de zile ca fiind sursa corupţiei în România, am ajuns să fim urâţi de populaţie. (…) Sunt unele persoane care poate au cedat temerilor, anxietăţii, au considerat că trebuie să plece (din spitale – n.r.), dar nu cred că e un fenomen de masă”, a mai spus Adrian Wiener.

Cu privire la activitatea din Parlament, Wiener a declarat că lucrează online.

„Sunt medic în primul rând, întâmplarea face că am ajuns pentru patru ani parlamentar. (…) Votăm de la distanţă, fiecare de unde este, faptul că lucrez în spital nu îmi afectează activitatea din Parlament”, a spus senatorul.

El a precizat că locuieşte în continuare acasă în Arad, însă şi-a luat măsuri de protecţie a membrilor familiei.

Pentru a trece mai repede timpul petrecut în casă, te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 14.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here