Șase proxeneți din Constanța, Galați, Neamț și Bacău au fost reținuți joi, pentru 24 de ore, în urma a 7 descinderi ale polițiștilor băcăuani. Printre ei era și un preot din Bacău, care slujea însă la o parohie dintr-un sat, anunță Ziaristii.com.

Cei 6 proxeneți, dintre care 5 bărbați și o femeie, sunt suspectați că au organizat sau înlesnit practicarea prostituției în 11 locații din orașul Bacău.

Rețeaua de proxenetism opera de 5 luni, era condusă de o tânără de 26 de ani și avea 30 de fete ce practicau prostituția.

Prostituatele își racolau clienții de pe Publi24.ro,site specializat în anunțuri de mică publicitate.

Din grupul de proxeneți făcea parte și un preot din Bacău. Acesta punea la dispoziția proxeneților, în regim hotelier, cel puțin un apartament, în care erau aduse fetele pentru a se prostitua.

Poliția nu a făcut publice numele celor 6 proxeneți, deci nici pe cel al preotului păcătos.

În aceeași cauză au fost efectuate 8 percheziții, în urma cărora au fost ridicate sume mari de bani și două pistoale.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit 17 telefoane mobile, 14.730 de lei, 8.530 de euro, 160 de lire sterline, 100 de dolari, două pistoale cu bile (supuse autorizării) și un cuţit.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 18.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here