Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a trimis marţi ziarului Libertatea un comunicat de presă prin care anunţă că a angajat-o pe soţia lui Gigină la MAI după moartea poliţistului. Reacţia vine după ce publicaţia citată a scris despre tergiversarea dosarului în care Oprea este acuzat de omor din culpă, astfel că la 5 ani de la moartea tânărului poliţist, procesul nici măcar nu a început. Mai mult, la înfăţişarea de joia trecută, Oprea a solicitat amânare, justificând că are nevoie de timp ca să îşi angajeze un apărător, scrie Epochtimes-romania.com.

În comunicatul emis, Oprea precizează că ÎCCJ a decis, în iunie 2018, că „nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de serviciu de către domnul Gabriel Oprea, în funcţia de vicepremier pentru securitate naţională şi în cea de ministru al afacerilor interne şi accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa poliţistul motociclist”.

Fostul ministru reface traseul parcurs de dosarul în cauză după ce Instanţa Supremă a trimis dosarul spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1, de unde a fost trimis către Tribunalul Bucureşti.

Gabriel Oprea nu uită să menţioneze şi faptul că poliţistul motociclist a fost avansat post-mortem de către ministrul de Interne.

Precizăm că, joi, 25 iunie, a fost primul termen pentru judecarea contestaţiilor în procesul în care Gabriel Oprea este acuzat de omor din culpă. În cei cinci ani trecuţi de la tragicul incident, dosarul fostului ministru Oprea s-a perindat între parchete şi instanţe. De pildă, în noiembrie anul trecut, potrivit sursei citate, Tribunalul Bucureşti a decis că procesul poate începe, dar Gabriel Oprea a contestat decizia. Joia trecută, la primul termen în care se judeca această contestaţie, Oprea a cerut o altă amânare.

Reamintim că, în seara de 20 octombrie 2015, Oprea mergea acasă, la vila din cartierul Cotroceni. Era întuneric şi ploua mărunt, dar pentru că ministrul de Interne se grăbea, Bogdan Gigină mergea cu 84 km/h.

”Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de Interne, prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie”, precizează DNA.

Oprea se obişnuise, mai spun procurorii, să fie „singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă”.

În jurul orelor 19:00, după ce a trecut de intersecţia dintre străzile Ştirbei Vodă şi Calea Plevnei, în dreptul fostei clădirii „Casa Radio”, Gigină a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în mijlocul carosabilului de angajaţii unei firme de gaze.

A fost transportat imediat la Spitalul Universitar, aflat în apropiere, dar medicii nu l-au mai putut salva. Tânărul fusese grav lovit la cap şi suferise o hemoragie cranio-cerebrală.

De reţinut că, atâta timp cât a fost ministru de Interne (ianuarie 2014 – noiembrie 2015), Gabriel Oprea a mers numai cu coloană oficială. Inclusiv în deplasările cu caracter privat, adică în vizite particulare, la sediile unor partide politice, la restaurante sau atunci când se întorcea acasă, acuză procurorii DNA.

Regimul de care beneficia Oprea era rezervat, prin lege, exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Fostul ministru de Interne nu doar că s-a poziţionat la acelaşi nivel de privilegii, dar numărul de deplasări făcute de el cu coloană oficială a fost de 3 ori mai mare decât cele realizate, în aceeaşi perioadă, pentru însoţirea preşedintelui României.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here