Lăsat fără pensie specială de Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, se adresează parlamentarilor şi le cere, practic, să-i dea mai mulţi bani, „dacă vrem să fim europeni” a transmis senatorul USR George Dircă, membru în Comisia Juridică.

Senatorul USR George Dircă a atras atenţia vineri, pe pagina sa de socializare, că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, „loveşte din nou, dar în interes propriu”, după ce Curtea Constituţională i-a „tăiat” recent pensia specială.

„Printr-o cerere adresată Comisiei Juridice din Senatul României, Victor Ciorbea îşi aminteşte brusc de practica Comisiei de la Veneţia, pe care părea că o uitase atunci când Guvernul a adoptat OUG 92 ce a modificat legile justiţiei contrar recomandărilor partenerilor europeni. Acum ne trimite un mesaj cu subînţeles prin care ne pune în vedere că atât timp cât Avocatului Poporului şi adjuncţilor săi nu le sunt asimilate drepturile cu cele din sistemul judiciar sau chiar cel al Curţii Constituţionale, statul nu recunoaşte pe deplin statutul constituţional specific al Avocatului Poporului în concordanţă cu statutul european al omologilor din statele europene”, a declarat Dircă.

Senatorul USR a remarcat că, pe scurt, Victor Ciorbea „ne explică de ce trebuie să îl plătim mai bine, dacă vrem să fim europeni”.

„În plus, problema stabilirii remuneraţiei Ombudsmanului este o chestiune ce ţine atât de respect public, cât şi de independenţa instituţiei, ne bate obrazul dl. Victor Ciorbea, invocând practica Comisiei de la Veneţia. Ca să înţelegeţi mai bine ce ne cere domnul Ciorbea, vă spun doar că asimilarea cu rangul, salarizarea şi condiţiile de pensionare cu funcţia de ministru nu i se pare suficientă Avocatului Poporului. Domnia sa doreşte o recunoaştere sporită, mult peste merite, asimilată cu calitatea de judecător constituţional. Dar cel mai mult domnul Victor Ciorbea doreşte să identifice o cale prin care să cumuleze pensia cu salariul aşa cum o fac bugetarii de lux! Ei bine, în sfârşit aflăm subiectul care îl scoate din amorţire pe domnul Ciorbea: banii săi. Independenţa justiţiei poate să aştepte, nu?”, a precizat Dircă.

Reamintim că legea prin care majoritatea PSD-ALDE îi făcea lui Victor Ciorbea o pensie de invidiat a fost declarată parţial neconstituţională de judecătorii CCR, urmând să se întoarcă în Parlament. (Sursa: Epochtimes-romania.com)

Veți participa la alegerile europarlamentare și dacă da, cu cine veți vota?

  • Da, voi participa și voi vota USR (35%, 5.975 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PLUS (24%, 4.068 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PRO România (23%, 4.024 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PNL (9%, 1.478 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota alte partide sau alți candidați independeți (4%, 651 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PMP (3%, 502 Votes)
  • Nu, nu voi participa la vot (1%, 236 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PSD (1%, 232 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota ALDE (0%, 75 Votes)

Total Voters: 17.241

Loading ... Loading ...

Sprijină proiectul DAC News donând prin PayPal, sau devino patronul nostru pe Patreon! Nu uita, peste 10.000 de persoane te așteaptă în grupul România EUROPEANĂ!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

CITIȚI ȘI:

Dragnea își poate lua adio de la insula Belina. TelDrum a pierdut procesul – dacnews.net

INCENDIAR! Dragnea, ACUZAT direct de implicare în MĂCELUL din 10 august – dacnews.net

De ce au anihilat DNA? USR l-a prins pe un lider PSD cu peste 300 de contracte cu bani publici

De ce este Dragnea atât de pornit împotriva generalului Nicolae Ciucă? Care este miza? – dacnews.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.