Instituţiile publice nu mai au voie, începând din prima zi a acestui an, să mai solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii sau organe de specialitate ale statului, scrie Epochtimes-romania.com.

Această prevedere, care va uşura viaţa cetăţenilor obligaţi pană acum să se prezinte la ghişee cu varii copii ale unor documente emise tot de stat şi care, cel puţin teoretic, ar trebui să existe în bazele de date, este inclusă într-o lege promulgată de şeful statului pe 9 noiembrie.

„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, se arată în textul legii, potrivit hotnews.

Credeți că ar trebui să i se interzică Dianei Șoșoacă să mai dețină o funcție publică pentru cel puțin 10 ani?

View Results

Loading ... Loading ...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.