România capturată. Șefii ”azilelor groazei”, care au acoperit abuzurile, se întorc pe funcții

Date:

Revenirea discreta a unor figuri implicate in abuzurile socante dezvaluite in azilele pentru batrani isi face simtita prezenta in sistem. Cristian Viorel Radut, fostul director executiv al Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala Mures (AJPIS), a fost reinstalat în functie printr-o hotărâre judecatorească și o decizie administrativă, dezvăluie deputatul Alin Apostol, membru al USR. Radut a fost demis din functia de conducere a AJPIS Mures pe 28 iulie de catre Prefectura Mures, dupa ce acoperise atrocitatile de la Centrul rezidential din localitatea Bardesti, unde persoane cu dizabilitati erau supuse unui tratament subuman.

Deosebirea majora fata de practicile din institutiile private, unde astfel de abateri ar fi condus la demiterea imediata a persoanei responsabile, a fost aceea ca Radut nu a fost eliminat din sistemul public, ci doar transferat la o functie de nivel inferior. Practic, nu mai detinea o pozitie de conducere. Cu toate acestea, Cristian Viorel Radut a contestat decizia de demitere in instanta, iar Tribunalul Mures a suspendat hotararea de destituire. Ulterior, departamentul de resurse umane al AJPIS Mures a actionat cu rapiditate pentru a-l reinstala in functia de director executiv.

Deputatul Alin Apostol a adus in discutie motivul din spatele grabirii de a reabilita un individ care a acoperit acte de cruzime greu de imaginat. „Răduț Viorel Cristian este susținut atât de PSD, cât și de PNL, în functie de partidul aflat la conducerea judetului. Răduț a atacat decizia de demitere pe 13 septembrie. Iar ieri (joi, 28 septembrie – n. red.) a primit decizia Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, prin care actul de demitere este anulat și el este repus în funcție director! Justiția din România a dat o decizie în 15 zile (15 ZILE!). Cum se întâmplă ca în alte dosare să tergiverseze decizia, ca să scape pe cine trebuie de dosarele penale?! (…) Mai mult, la o zi distanță față de decizia Tribunalului Mureș, Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială a și dat decizia prin care Răduț este reînscăunat ca director la AJPIS Mureș, cu aplicare imediată. Este semnată de directorul de resurse umane din Agenție, Georgică Tudorie. Domnul Georgică este de asemenea sustinut de PNL. Este incredibil cât de repede se mișcă administrația publică pentru o decizie favorabilă unui specialist al sistemului”, a subliniat deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie știrea

Abonează-te

spot_imgspot_img

Noutăți

Mai multe știri
www.expresmedia.ro

Guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni

În ciuda promisiunilor făcute de liderii PSD și PNL,...

Simion dovedește că repetă ca un papagal lucruri pe care nu le discerne

În cadrul unui eveniment organizat la Florența sub egida...

Lider PSD, prins de procurori că a trucat o licitatie pentru o achiziție cu clădiri

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Florinel Nicolaescu (PSD), se...

Au fost eliberați din arest cei 23 de vameși șpăgari de la Poliția de Frontieră Calafat

Curtea de Apel Craiova a luat o decizie neașteptată...